Mai precis, specia care a pătruns la noi este cunoscută sub denumirea de "văduva neagră mediteraneana". Văduva neagră a fost menţionată pentru prima data în arahnofauna (fauna de păianjeni) României în anul 1963, când cercetătorul I. Vintilă a descoperit primul exemplar în preajma localităţii C.A. Rosetti din Delta Dunării. Trei ani mai târziu, un alt exemplar este colectat pe insula Popina din Lacul Razim, iar un al treilea în anul 1968, tot în Deltă, lângă Periprava. Invazia începuse.
Epopeea celui mai periculos păianjen european în România este considerată de oamenii de ştiinţă drept încă o dovadă clară a fenomenului de încălzire globală din ultimii ani, deoarece această specie este, prin definiţie, una iubitoare de căldură. În ciuda ştirilor alarmiste destinate să înspăimânte românii de pe litoral în fiecare vară, temuta văduvă neagră nu a pornit un război personal cu românii. Spre exemplu, un cercetător care, în vara anului 2004, a colectat nu mai puţin de 384 de păianjeni din Dobrogea, a avut surpriza să descopere doar trei (!) văduve negre între aceştia...
Cu toate acestea, putem vorbi fără doar şi poate, de o extinderea arealului acestei specii emblematice de păianjen. Dacă în urmă cu 50 de ani se întâlnea aproape exclusiv în Deltă Dunării, în intervalul de ani scurs de atunci până în prezent, văduvă neagră a fost semnalată în mai multe localităţi şi staţiuni din apropierea litoralului Mării Negre precum Histria, Agigea, Eforie Nord, Eforie Sud, Techirghiol, nordul satului 2 Mai şi pădurea Hagieni.
În ciudă isteriei declanşate de mass media, nu este un păianjen cu potenţial mortal, cu toate că bătrânii şi cardiacii pot prezenta complicaţii dacă sunt muşcaţi. Datele arată că se înregistrează un deces la 200 de cazuri. Durerile apar la câteva ore de la muşcătura şi se extind de la locul muşcat spre întreg membrul. Alte simptome include, de la caz la caz, salivaţia şi transpiraţia abundente, accelerarea pulsului, amorţeală, furnicături, semnele unei false apendicite, erupţii cutanate, stări de confuzie. Veninul femelei este periculos, masculii fiind incapabili să muşte. Dihania poate elimină în timpul muşcăturii o cantitate de 3-5 miligrame de venin compus din 12 aminoacizi şi câteva proteine, dintre care una are efecte toxice pronunţate.
Este uşor de recunoscut, având culoarea neagră strălucitoare, cu câteva pete roşii stridente.
Îşi instalează pânza în formă de pâlnie sub pietre, printre ierburi sau în adânciturile din sol.
Prospera în perioadele de secetă şi este posibil ca, în viitorul apropiat, să o întâlnim şi în sudul Moldovei, al Munteniei şi Olteniei, precum şi în zonă Porţilor de Fier. Norocul nostru....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu