Cei mai periculosi serpi din lume

Teama de serpi este mai mult decat o fobie, pentru ca serpii mortali sunt o realitate. Mediile in care acestia traiesc includ atat pamantul cat si oceanele. Sarpele de apa a evoluat din sarpele Australian de pamant si este indeaproape inrudit cu Cobra. Este o reptila veninoasa care traieste in apele calde si in

zonele tropicale, din Oceanul Indian si pana in Pacific. Veninul serpilor de apa constituie cea mai puternica neurotoxina din lume. Muscatura, desi nedureroasa, ataca sistemul nervos si produce simptome, cum ar fi: spasme, rigiditate si chiar paralizie respiratorie, care pot aparea in decurs de o ora. Desi serpii de apa nu vor ataca cu exceptia cazului in care sunt provocati, otrava lor este mult mai puternica decat cea a serpilor de pamant. Cu toate acestea ei pot deveni mult mai agresivi in timpul sezonului de imperechere.

Serpii cu clopotei sunt nativi din zonele desertice ale Americii. Exista numeroase specii de serpi cu clopotei, dar trasatura lor comuna este data de zornaitul din coada, care reprezinta un semn de avertizare pentru inamici. Motivele pentru care sunt considerati atat de periculosi este viteza cu care ataca, deseori subestimata de victime, precum si efectele veninului sau. Otrava hemotoxica distruge tesuturile si degenereaza organele. Unele specii au venin neurotoxic, ceea ce face ca sistemul nervos sa fie blocat. Ambele tipuri de venin pot fi fatale, daca victima nu se trateaza la timp.

Sarpele vajnic (Inland taipan sau Oxyuranus microlepidotus) este considerat a fi cel mai veninos dintre toti. Poate fi intalnit in zonele urcate ale Australiei, iar toxicitatea veninului sau are capacitatea de a ucide un om in mai putin de 45 de minute. Din fericire, acest sarpe este timid si retras si exista si antidot disponibil. Cu toate acestea, cel mai veninos sarpe din lume nu este neaparat si cel mai periculos. Vipera lui Russel din Sri Lanka este mult mai periculoasa, din cauza faptului ca in tara din care provine nu se produce antidot pentru veninul ei. Acest lucru atrage dupa sine numeroase nenorociri.

Paianjenul Vaduva Neagra

Iată că am ajuns şi la ultimul dar cel mai periculos invadator nou pătruns în faună României. Este una dintre multele specii de păianjen cunoscute sub numele de "văduvă neagră" (31 specii).
Mai precis, specia care a pătruns la noi este cunoscută sub denumirea de "văduva neagră mediteraneana". Văduva neagră a fost menţionată pentru prima data în arahnofauna (fauna de păianjeni) României în anul 1963, când cercetătorul I. Vintilă a descoperit primul exemplar în preajma localităţii C.A. Rosetti din Delta Dunării. Trei ani mai târziu, un alt exemplar este colectat pe insula Popina din Lacul Razim, iar un al treilea în anul 1968, tot în Deltă, lângă Periprava. Invazia începuse.

Epopeea celui mai periculos păianjen european în România este considerată de oamenii de ştiinţă drept încă o dovadă clară a fenomenului de încălzire globală din ultimii ani, deoarece această specie este, prin definiţie, una iubitoare de căldură. În ciuda ştirilor alarmiste destinate să înspăimânte românii de pe litoral în fiecare vară, temuta văduvă neagră nu a pornit un război personal cu românii. Spre exemplu, un cercetător care, în vara anului 2004, a colectat nu mai puţin de 384 de păianjeni din Dobrogea, a avut surpriza să descopere doar trei (!) văduve negre între aceştia...
Cu toate acestea, putem vorbi fără doar şi poate, de o extinderea arealului acestei specii emblematice de păianjen. Dacă în urmă cu 50 de ani se întâlnea aproape exclusiv în Deltă Dunării, în intervalul de ani scurs de atunci până în prezent, văduvă neagră a fost semnalată în mai multe localităţi şi staţiuni din apropierea litoralului Mării Negre precum Histria, Agigea, Eforie Nord, Eforie Sud, Techirghiol, nordul satului 2 Mai şi pădurea Hagieni.
În ciudă isteriei declanşate de mass media, nu este un păianjen cu potenţial mortal, cu toate că bătrânii şi cardiacii pot prezenta complicaţii dacă sunt muşcaţi. Datele arată că se înregistrează un deces la 200 de cazuri. Durerile apar la câteva ore de la muşcătura şi se extind de la locul muşcat spre întreg membrul. Alte simptome include, de la caz la caz, salivaţia şi transpiraţia abundente, accelerarea pulsului, amorţeală, furnicături, semnele unei false apendicite, erupţii cutanate, stări de confuzie. Veninul femelei este periculos, masculii fiind incapabili să muşte. Dihania poate elimină în timpul muşcăturii o cantitate de 3-5 miligrame de venin compus din 12 aminoacizi şi câteva proteine, dintre care una are efecte toxice pronunţate.
Este uşor de recunoscut, având culoarea neagră strălucitoare, cu câteva pete roşii stridente.
Îşi instalează pânza în formă de pâlnie sub pietre, printre ierburi sau în adânciturile din sol.
Prospera în perioadele de secetă şi este posibil ca, în viitorul apropiat, să o întâlnim şi în sudul Moldovei, al Munteniei şi Olteniei, precum şi în zonă Porţilor de Fier. Norocul nostru....

Ce te legeni?

Mihai Eminescu

- Ce te legeni, codrule,
Fără ploaie, fără vânt,
Cu crengile la pământ?
- De ce nu m-aş legăna,
Dacă trece vremea mea!
Ziua scade, noaptea creşte
Şi frunzişul mi-l răreşte.
Bate vântul frunza-n dungă -
Cântăreţii mi-i alungă;
Bate vântul dintr-o parte -
Iarna-i ici, vara-i departe.
Şi de ce să nu mă plec,
Dacă păsările trec!
Peste vârf de rămurele
Trec în stoluri rândurele,
Ducând gândurile mele
Şi norocul meu cu ele.
Şi se duc pe rând, pe rând,
Zarea lumii-ntunecând,
Şi se duc ca clipele,
Scuturând aripele,
Şi mă lasă pustiit,
Vestejit şi amorţit
Şi cu doru-mi singurel,
De mă-ngân numai cu el!

O,mama

Mihai Eminescu

O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi
Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi;
Deasupra criptei negre a sfântului mormânt
Se scutură salcâmii de toamnă şi de vânt,
Se bat încet din ramuri, îngână glasul tău...
Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu.

Când voi muri, iubito, la creştet să nu-mi plângi;
Din teiul sfânt şi dulce o ramură să frângi,
La capul meu cu grijă tu ramura s-o-ngropi,
Asupra ei să cadă a ochilor tăi stropi;
Simţi-o-voi odată umbrind mormântul meu...
Mereu va creşte umbra-i, eu voi dormi mereu.

Iar dacă împreună va fi ca să murim,
Să nu ne ducă-n triste zidiri de ţintirim,
Mormântul să ni-l sape la margine de râu,
Ne pună-n încăperea aceluiaşi sicriu;
De-a pururea aproape vei fi de sânul meu...
Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu.

O,ramai

Mihai Eminescu

"O, rămâi, rămâi la mine,
Te iubesc atât de mult!
Ale tale doruri toate
Numai eu ştiu să le-ascult;

În al umbrei întuneric
Te asamăn unui prinţ,
Ce se uit-adânc în ape
Cu ochi negri şi cuminţi;

Şi prin vuietul de valuri,
Prin mişcarea naltei ierbi,
Eu te fac s-auzi în taină
Mersul cârdului de cerbi;

Eu te văd răpit de farmec
Cum îngâni cu glas domol,
În a apei strălucire
Întinzând piciorul gol

Şi privind în luna plină
La văpaia de pe lacuri,
Anii tăi se par ca clipe,
Clipe dulci se par ca veacuri."

Astfel zise lin pădurea,
Bolţi asupră-mi clătinând;
Şuieram l-a ei chemare
Ş-am ieşit în câmp râzând.

Astăzi chiar de m-aş întoarce
A-nţelege n-o mai pot...
Unde eşti, copilărie,
Cu pădurea ta cu tot?

Singuratatea

Mihai Eminescu

Cu perdelele lăsate,
Şed la masa mea de brad,
Focul pâlpâie în sobă,
Iară eu pe gânduri cad.

Stoluri, stoluri trec prin minte
Dulci iluzii. Amintiri
Ţârâiesc încet ca greieri
Printre negre, vechi zidiri,

Sau cad grele, mângâioase
Şi se sfarmă-n suflet trist,
Cum în picuri cade ceara
La picioarele lui Crist.

În odaie prin unghere
S-a ţesut păinjeniş
Şi prin cărţile în vravuri
Umblă şoarecii furiş.

În această dulce pace
Îmi ridic privirea-n pod
Şi ascult cum învelişul
De la cărţi ei mi le rod.

Ah! de câte ori voit-am
Ca să spânzur lira-n cui
Şi un capăt poeziei
Şi pustiului să pui;

Dar atuncea greieri, şoareci,
Cu uşor-măruntul mers,
Readuc melancolia-mi,
Iară ea se face vers.

Câteodată... prea arare...
A târziu când arde lampa,
Inima din loc îmi sare
Când aud că sună cleampa...

Este Ea. Deşarta casă
Dintr-odată-mi pare plină,
În privazul negru-al vieţii-mi
E-o icoană de lumină.

Şi mi-i ciudă cum de vremea
Să mai treacă se îndură,
Când eu stau şoptind cu draga
Mână-n mână, gură-n gură.

Inger de paza

Mihai Eminescu

Când sufletu-mi noaptea veghea în extaze,
Vedeam ca în vis pe-al meu înger de pază,
Încins cu o haină de umbre şi raze,
C-asupră-mi c-un zâmbet aripele-a-ntins;
Dar cum te văzui într-o palidă haină,
Copilă cuprinsă de dor şi de taină,
Fugi acel înger de ochiu-ţi învins.

Eşti demon, copilă, că numai c-o zare
Din genele-ţi lunge, din ochiul tău mare
Făcuşi pe-al meu înger cu spaimă să zboare,
El, veghea mea sfântă, amicul fidel?
Ori poate!... O-nchide lungi genele tale,
Să pot recunoaşte trăsurile-ţi pale,
Căci tu - tu eşti el.

De-or trece anii..

Mihai Eminescu


De-or trece anii cum trecură,
Ea tot mai mult îmi va plăcé,
Pentru că-n toat-a ei făptură
E-un "nu ştiu cum" ş-un "nu ştiu ce".

M-a fermecat cu vro scânteie
Din clipa-n care ne văzum?
Deşi nu e decât femeie,
E totuşi altfel, "nu ştiu cum".

De-aceea una-mi este mie
De ar vorbi, de ar tăcé:
Dac-al ei glas e armonie,
E şi-n tăcere-i "nu ştiu ce".

Astfel robit de-aceeaşi jale
Petrec mereu acelaşi drum...
În taina farmecelor sale
E-un "nu ştiu ce" ş-un "nu ştiu cum".

Vulcanii Noroiosi

Vulcanii noroiosi de la Paclele Mari si Paclele Mici (la 12 km de Berca) sunt una dintre cele mai interesante rezervatii mixte (geologica si botanica) din Romania (30 ha). Cunoscuti in zona sub denumirea de pacle, vulcanii noroiosi au aceiasi structurã ca si vulcanii adevarati, in interiorul
lor producandu-se procese similare.

Acest fenomen natural
spectaculos este rar intalnit in lume. Turistii sunt impresionati de peisajul ciudat pe care il formeaza numerosii vulcani in miniatura, prin craterele carora gazele din adancuri aduc noroi sub forma unei paste fluide de culoare alb-gri sau brun-cenusie. Aceasta "lava" vascoasa provine din dizolvarea marnelor si argilelor intalnite in cale de apa antrenata spre suprafata de presiunea gazelor.

In jurul "vulcanilor" se dezvolta o vegetatie care s-a adaptat la salinitatea ridicata de aici. In preajma vulcanilor noroiosi, solul este sulfuros si saraturos, nepropice vegetatiei obisnuite. Totusi, anumite specii de plante
special adaptate, cum ar fi Nitraria schoberi si Obione verrucifera gasesc aici un mediu de viata propice.

Caile de acces sunt: soseaua nationala Buzau-Brasov sau cu trenul de la Buzau la Berca.